Articolul „Monarhia A.I.”, mi-a atras atenția prin comparația inedită între puterea clasică a monarhiei și ascensiunea pe scena globală a unor „regi” ai tehnologiei avansate. Ideea centrală este că cei care controlează inteligența artificială (IA) s-ar putea transforma, fără să-și propună neapărat, în niște monarhi moderni, exercitând o formă de influență și autoritate ce poate redefini echilibrul de putere în societate. Giganții IT și marile puteri ale lumii se angajează într-o cursă acerbă, iar cei care rămân în urmă ar putea fi transformați în simpli „supuși” ai noii ordini digitale.
In articolul – extrem de bine documentat – al lui Mihnea Măruță, aș surprinde esența astfel: Monarhia AI înseamnă mai ales monopolul asupra resurselor de calcul și date. Asta mi se pare un punct-cheie. Orice entitate (stat sau companie) ce poate folosi la scară largă rețele neuronale și Big Data dobândește un soi de forță politică, economică și socială, comparabilă, metaforic vorbind, cu aceea a vechilor regi. Nu aș merge până la a considera acest lucru un motiv de panică, dar este, fără îndoială, un motiv de reflecție. Dacă pachetul de „supuși” înseamnă, practic, toți cei ce consumă sau depind de tehnologiile AI fără să aibă acces direct la ele, atunci e posibil să ne trezim cu societăți polarizate tehnologic. Mai mult, analiza autorului face aluzie la faptul că această nouă aristocrație digitală ar fi formată din țările sau companiile capabile să investească masiv în cercetare și inovație – iar în acest sens, competiția China – S.U.A. devine un adevărat „turnir” global.
Văd zilnic și folosesc zilnic implicațiile AI in domeniul marketingului și al publicității: AI-ul transformă deja modul în care targetăm audiențe, modul în care analizăm date și modul în care luăm decizii creative. Dacă a existat vreodată un domeniu în care inteligența artificială să se transpună într-o formă de „monarhie” creativă, marketingul poate fi un teren fertil. „Cine controlează datele, controlează povestea”, am spus-o mereu, și, în prezent, aceste date sunt mai prețioase ca oricând. Din această perspectivă, articolul „Monarhia AI” îmi amintește de faptul că puterea se mută acolo unde se pot interpreta și valorifica în mod inteligent datele.
Deși subiectul poate părea înfricoșător la prima vedere, există și o latură optimistă. Yuval Harari a susținut că progresul umanității a fost impulsionat de competiție, fie ea comercială, culturală sau tehnologică. Pe același fir logic, acest avânt pentru supremația în AI, fie că-l privim prin prisma investițiilor chinezești ori a celor americane, poate fi motorul unei evoluții accelerate. Plecând pe raționamentul pozitiv putem semnala oportunitățile care derivă din confruntarea giganților – inovarea în sistemele de sănătate, educație, logistică, dar și apariția de noi joburi și industrii. Bill Gates face referire la modurile în care IA poate deveni un catalizator pentru schimbări pozitive, mai ales când oamenii învață să colaboreze cu aceste sisteme în loc să se teamă de ele. Practic, e vorba de un cadrul în care descoperirile se accelerează, iar noi, ca societate, am putea profita din plin de acest iureș al inovației.
În plus, dacă privim „monarhia AI” cu un dram de imaginație, nu putem trece cu vederea dimensiunea etică. Va trebui să ne întrebăm ce se întâmplă cu datele noastre, cum se gestionează confidențialitatea și drepturile utilizatorilor. Faptul că doar unii actori dețin resurse masive și cunoștințe avansate ridică dilema: avem, cumva, de-a face cu un nou absolutism în care transparența e relativă și puterea informațională e prea concentrată? Răspunsul nu-i nici simplu, nici definitiv. Și, personal, cred că e important să subliniem mai des sensul echilibrului: nicio tehnologie nu e 100% bună sau 100% rea, iar contextul social, legal și cultural al fiecărei țări joacă un rol imens în direcția în care va înclina balanța.
Totuși, deși ar fi tentant să polarizăm discuția – între „AI e minunat” și „AI ne va distruge” – realitatea e că ne regăsim undeva între aceste extreme. Evoluția rapidă a IA, impulsionată de gigantica competiție globală, generează, în fond, o „confuzie pozitivă”, de care societatea umană poate profita pentru a ridica noi întrebări, pentru a inova și pentru a lansa soluții care să ne împingă mai departe. În spiritul ideilor lui Harari și al observațiilor lui Bill Gates, competiția rămâne forța schimbării, iar acest aparent haos al rivalităților tehnologice poate deveni un prilej de creștere exponențială. Călătoria nu e lipsită de obstacole, însă tocmai această stare de efervescență ne-a împins, istoric vorbind, înainte – iar inteligența artificială promite să ducă ambițiile, creativitatea și descoperirile științifice pe noi culmi. Cine știe cum ar arăta noua „monarhie” dacă, prin competiție constructivă, se transformă într-o forță care să aducă beneficii reale omenirii? E o întrebare deschisă, care merită urmărită cu atenție.
