Volume pe un cont demo.

Cum este reprezentat grafic acest indicator în xStation 5?
Indicatorul Volum este reprezentat grafic ca o succesiune de bare cu albastru în versiunea standard, însă culorile se pot modifica. Barele verzi înseamnă că bara curentă a înregistrat un număr mai mare de tick-uri decât bara anterioară.
Barele roșii însemnă că bara curentă a înregistrat un număr mai mic de tick-uri decât bara anterioară.
În general, atunci când Volum indică valori mari, mișcările sunt mai consistente, iar traderii înclină să tranzacționeze în direcția respectivă, iar atunci când Volum indică valori mici, mișcările din piață sunt mai slabe, traderii având tendința să deschidă poziții în sensul opus sau să își închidă pozițiile. O piață în creștere este reprezentată de indicatorul Volum în creștere.
O creștere de preț este sustinută de mulți cumpărători. Atunci când crește prețul, iar indicatorul Volum scade, trebuie să ne așteptăm la o posibilă inversare a direcției prețului.
Regulile de interpretare a indicatorului tehnic Volume: Valori în creștere volume pe un cont demo indicatorului Volum pot să confirme o tendință ascendentă. Valori în scădere ale indicatorului Volum pot să confirme o tendință descendentă. În cazul unei divergențe între evoluția prețului și indicator, cel din urmă indică direcția dominantă.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii.
XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii.
Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. Produsele derivate tranzacționabile în marjă oferite sunt riscante.
Încearcă contul DEMO În timpul orelor de tranzacționare, ordinele sunt introduse în piață în mod continuu, schimbând astfel echilibrul între cerere și ofertă și, în consecință generarea în orice moment unui nou preț. Executarea tranzacției este urmată de compensare și decontare, apoi a transferului de proprietate. Instrumentele financiare sunt transferate noului proprietar cumpărătorul și echivalentul lor în bani este transferat în contul vânzătorului. Acest lucru înseamnă că a doua zi lucrătoare după tranzacție, cumpărătorul va avea acțiunile disponibile în portofoliul său și vânzătorul va primi bani pentru acțiunile vândute. Înaintea oricărei operațiuni de cumpărare și vânzare a acțiunilor, trebuie luate în considerare următoarele aspecte: Nume companie și simbol: Fiecare companie are un simbol de identificare.
Pierderile pot depăși marja blocată. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii. Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri.
Suntem gata să vă ajutăm în fiecare pas al experienței dvs. CFD-urile sunt instrumente complexe și presupun un risc ridicat de pierderi din cauza efectului de levier. De aceea, ar trebui să conștientizați dacă înțelegeți cum funcționează CFD-urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul de a vă pierde investițiile.